S-a născut la Ineu (Arad) la data de 25 aprilie 1910, fiul lui Nikolaus şi Rozalia. Pe 12 septembrie 1924 a intrat în juvenatul din Oradea şi 5 ani mai târziu a mers la Noviciatul din Strebersdorf (Viena) unde a îmbrăcat haina Fraţilor la data de 14 august 1929. După anul de Noviciat s-a întors la Oradea şi, timp de doi ani, a urmat scolasticatul.
            A depus primele voturi la data de 15 august 1930 iar în iulie 1932 va fi destinat la Bucureşti, la liceul Sf. Andrei. La Timişul de Jos, la sfîrşitul Exerciţiilor Spirituale din iulie 1936 va depune voturile veşnice şi îşi va continua activitatea apostolică la Sf. Andrei până când în 1939 să fie chemat la Roma pentru a face cel de al doilea Noviciat.
            La terminarea experienţei romane este numit director la şcoala din Craiova, dar acolo va rămâne doar un an. Întors la Bucureşti, va fi numit subdirector şi apoi director la liceul Sf. Iosif.

În ziua de 3 august 1948 Fratele Augustin, împreuna cu alţi 36 de Fraţi era la Timişul de Jos, la Exerciţiile Spirituale. Acolo vor primi comunicatul oficial care anunţa suprimarea sau naţionalizarea centrelor educative confesionale.
            După această lovitura avea să vină una şi mai grea: Congregaţiile religioase erau desfiinţate. Unii Fraţi au hotărât să se întoarcă în ţările lor de origine. Fratele Augustin a hotărât, împreună cu alţi Fraţi, se rămână la Bucureşti. Comunităţile liceelor Sf. Andrei şi Sf. Iosif au locuit la etajul 2 din sediul arhiepiscopal până când în 1958 vor fi arestaţi, conduşi la sediul Securităţii din strada Urano, interogaţi timp de câteva luni, judecaţi de un tribunal militar şi condamnaţi pentru "înaltă trădare".
            Fratele Augustin va fi condamnat la 20 de ani de muncă silnică, condus la Jilava şi apoi la insula Brăilei pentru a lucra la construirea unui dig lângă Dunărea. Singura mângâiere va fi prezenţa Fraţilor Dominic şi Tiberiu care, veniţi din închisoarea Gherla vor împărtăşi aceaşi soartă şi a lui Toma Amzulescu şi Alexandru Svaty, fost elevi şi colaboratori în munca catehetică.
             După amnistia din 1964 va trebui să-şi câştige existenţa lucrând ca muncitor la brigada de deratizare a capitalei şi apoi la serviciul de ambulanţe. Mai târziu va ocupa postul de cancelar al Arhiepiscopiei până când va ajunge la vârsta pensionării.
             Fratele Augustin nu va mai părăsi reşedinţa arhiepiscopală din Bucureşti. Acolo îşi va petrece ultimii ani, în camera sa de la etajul 2. Acolo va primi vizitele foştilor săi elevi şi prieteni: Toma Amzulescu, Dan Rusiecki, Alexandru Svaty, Jean, Friedrich şi Carol Konrad, etc. Camera sa va fi loc de întâlnire a Fraţilor în trecere prin Bucureşti. Ani de zile a fost "decanul" Fraţilor români şi referinţă pentru cei mai tineri.

După o lungă şi dureroasă boală care, în ultima perioadă, cerea o însoţire permanentă, Fratele Augustin şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în dimineaţa zilei de 3 februarie 1999, o lună după decesul Fratelui Tiberiu.

Născut la 1 ianuarie 1913 la Ali-Anife (Dobrogea), în Bulgaria actuală, lângă Marea Neagră, fiul lui Ioan şi Maria, o familie de origine germană dar cu legături bulgare şi tatare, Ferdinand Bernhard a venit la Bucureşti la vârsta de 8 ani, la internatul Sf. Andrei, condus de Fraţii Şcolilor Creştine.
            În perioada 1921-1932 urmează şcoala primară, gimnaziul şi apoi liceul, toate la Sf. Andrei unde va termina Bacalaureatul.
            După studiile universitare şi satisfacerea stagiului militar, în 1936 a intrat în Noviciatul Congregaţiei "Fraţii Şcolilor Creştine" din Viena, unde va primi numele de Dominic.

Întors în ţară, va preda limba germană, franceză, engleză şi religia la Sf. Andrei.
            După desfiinţarea şcolilor confesionale în 1948, va fi obligat să lucreze ca muncitor necalificat.
           Arestat în 1958, este judecat şi condamnat, împreună cu alţi trei confraţi, la 20 de ani de muncă silnică în Delta Dunării. Acolo va colabora şi el la "construirea socialismului".
            Amnistiat în 1964, familia şi Fraţii vor face demersuri pentru ca Fratele Dominic să fie autorizat să meargă la Viena. Nu vor reuşi până când nu vor plăti "preţul" pus de autorităţile comuniste pentru eliberarea sa: un tractor (5.000 de mărci germane).
            În Austria va activa oficial ca profesor până în 1975.
            În 1995 se va retrage la Maria Laubegg, casa de odihnă a Fraţilor, arătând deseori cu mâna spre cer: "Acolo este patria mea".
            Fratele Dominic a plecat spre cele veşnice la data de 23 decembrie 2002.

După 5 ani de juvenat la Oradea, a intrat în Noviciatul Congregaţiei Fraţilor Şcolilor Creştine, la data de 14 august 1937.

A urmat scolasticatul la Oradea şi a obţinut diploma de învăţător la Blaj.

Serviciul Militar obligatoriu l-a făcut între 1942 şi 1944 la şcoala de ofiţeri din Sibiu.

A revenit la Bucureşti şi a fost încadrat ca învăţător la şcoala arhiepiscopală Sf. Andrei. Aici a activat până în 1948, an în care şcolile confesionale au fost naţionalizate.

În 1948 a fost detaşat de Fraţii Superiori la Nunţiatura Apostolică unde până în iulie 1950 a lucrat la ordinele Nunţiului Patrick O’Hara. După expulsarea Nunţiului, Fr. Justin a fost arestat, anchetat, torturat şi condamnat în aşa numitul „procesul Nunţiaturii” pentru „spionaj” în favoarea Sfântului Scaun. A făcut 14 ani de puscărie fiind eliberat după amnistia generală din 1964.

După eliberarea sa şi până în 1990, fiind înterzisă orice legătura cu Fraţii rămaşi în viaţă, a locuit la sora sa în Baia Mare. Aici l-a surprins revoluţia din decembrie 1989.

În 1990 a plecat la Viena (Strebersdorf) unde a locuit până în 1996, când s-a retras la casa de odihnă a Fraţilor în vârstă de la Maria Laubegg. Acolo, în ciuda vârstei şi a greutăţilor prin care trecuse în timpul detenţiei, a fost de mare ajutor Fraţilor mai în vârstă sau care nu se puteau mişca uşor.

În 25 mai 2003 a căzut şi a trebuit să fie internat în spitalul de la Leibnitz. Acolo a şi murit la data de 5 iunie, fiind înmormântat 6 zile mai târziu în cimitirul Fraţilor din Maria Laubegg.

Gheorghe Motica s-a născut în comuna Cicârlău din judeţul Maramureş la 22 octombrie 1914, „într-o joi pe înserate”, după cum spunea el, fiul Anicăi şi al lui Gavril.

            În toamna anului 1928 a devenit candidat în Congregaţia Fraţii Şcolilor Creştine de la Oradea, unde a urmat Şcoala Normală Greco-Catolică.

            În 1932 a fost trimis la Noviciat la Viena şi pe 14 august a îmbrăcat haina Fraţilor primind numele de Atanasie. Întors la Oradea, a terminat Şcoala Normală şi în 1937 a primit diploma de învăţător.

            A activat la Şcoala Sf. Iosif de lângă Catedrală Arhiepiscopală din Bucureşti, la Şcoala Fraţilor din Craiova şi internatul Sf. Andrei, a fost director în aceeaşi şcoală, precum şi la Sf. Anton din Bucureşti, etc.

            A avut şi o experienţă bogată în cadrul armatei urmând Şcoala de Ofiţeri de la Sf. Gheorghe. „La concursul de fugă, viteză şi rezistenţă,  zice în memoriile lui, am fost primul pe Regiment”.

            Traducător al armatei la Odessa, a fost apoi trecut în rândul „Confesorilor de rezervă” cu gradul de căpitan.

            După naţionalizarea şcolilor din august 1948 şi desfiinţarea Ordinelor Călugăreşti a locuit în clauzura Palatului Episcopal iar până în 1951 a activat ca sacristan la Biserica Italiană.

            Arestat în aprilie 1959 pentru activitatea sa de catehizare, a fost urcat într-un tren şi dus în comuna Olaru din jedeţul Călăraşi unde a primit Domiciliu Obligatoriu şi şi-a câştigat existenţa ca muncitor cu ziua la Pepiniera de piersici şi mai apoi ca topometrist la Îmbunătăţiri Funciare.

            După 13 ani în Bărăgan a fost transferat la Casa de odihnă a Bisericii din Sinaia unde a fost administrator timp de 8 ani.

            Două luni înainte de Revoluţia din 1989 a sărbătorit aniversarul de 75 de ani pe vârful Omu, iar două luni mai târziu, revoluţia l-a prins tot la Sinaia unde a rămas până la limpezirea lucrurilor.

            Un an mai târziu, pe 8 decembrie 1990, îndeplinind hotărârea luată împreună cu Fraţii Superiori de la Viena, a mers la Oradea pentru a-l însoţi pe Fr. Marcelin care preluase direcţia Internatului greco-catolic. Mai târziu comunitatea va fi completată cu Fr. Damian Bacoş venit de la Alba Iulia.

            Ultimii ani i-a petrecut la Pildeşti, unde s-a bucurat de activitatea Fraţilor în prima şcoală deschisă după 1989, şi la Iaşi, unde a decedat cu câteva luni înainte de a împlini 90 de ani.

            Bruder Atanasie s-a deosebit pentru fidelitatea sa faţă de vocaţia de Frate şi educator; pentru munca sa neobosită ca meseriaş în diferite domenii, ca traducător neobosit (zeci de cărţi care îmbogăţesc arhiva Congregaţiei), artist, dar mai presus de toate, pentru o credinţă neclintită, în faţa dificultăţilor cu care a trebuit să se confrunte de-a lungul unei vieţi lungi şi rodnice.

Fratele Damian s-a născut la 21 octombrie 1923, în Satul Mic, judeţul Arad, din părinţii Francisc şi Emerenţiana. Primele şase clase primare le-a urmat la şcoala din localitatea natală.
La vârsta de 12 ani a cerut şi a fost primit ca juvenist, la Oradea, în Congregaţia Fraţii Şcolilor Creştine. Între anii 1935-1937 a studiat la Liceul Emanoil Gojdu, iar între 1937-1939 a frecventat Şcoala Normală.
În anul 1940, a intrat în noviciatul Fraţilor Şcolilor Creştine, din Bucureşti, iar la 8 septembrie 1941 a depus primele voturi. Între anii 1942-1944 a făcut Scolasticatul la Blaj, unde şi-a continuat studiile la Şcoala normală din aceeaşi localitate.
A efectuat stagiul militar în localităţile Turnu Severin, Ineu şi Craiova, de unde a fost lăsat la vatră, la 10 ianuarie 1945.
Între anii 1945-1959 s-a aflat la Bucureşti. Până la naţionalizarea şcolilor confesionale, din anul 1948, a fost învăţător şi catehet la Liceul „Sf. Andrei” al Arhiepiscopiei de Bucureşti, din Calea Călăraşilor nr. 12. După naţionalizarea şcolilor confesionale a continuat să fie catehet în Bucureşti. Concomitent şi-a continuat studiile la Facultatea de matematică şi fizică pe care a absolvit-o în anul 1953.
La 28 iunie 1958, când mulţi membri ai Bisericii sfârşeau ca martiri sau sufereau în închisorile comuniste, Fr. Damian cu mult curaj depunea voturile perpetue, angajându-se să-l slujească pe Dumnezeu până la moarte ca Frate al Şcolilor Creştine. Anul trecut şi-a sărbătorit Jubileul de aur al consacrării.
Între 1959 şi 1964 a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, la Viişoara, judeţul Ialomiţa. Deoarece după amnistie nu a mai putut reveni la Bucureşti, s-a întors la Arad, la rudele sale. Aici a lucrat ca angajat al fabricii de cherestea până în anul 1967.
În anul 1967, preasfinţitul Marton Aron l-a chemat la Seminarul teologic din Alba Iulia. Timp de aproape 25 de ani a activat ca director şi profesor în cadrul acestui Seminar teologic .
În anul 1992, superiorii Congregaţiei l-au chemat pentru ca împreună cu Fraţii Atanasie şi Marcelin să reîntemeieze o comunitate la Oradea, răspunzând astfel cererii episcopului greco-catolic de Oradea, preasfinţitul Vasile Hossu, de a reînfiinţa internatul şi de a reorganiza Institutul greco-catolic din aceeaşi localitate.
În anul 2000, după închiderea comunităţii din Oradea, s-a alăturat Fraţilor din comunitatea din Iaşi. Între anii 2001-2003,  a fost în comunitatea Fraţilor din Strebersdorf-Viena, iar din vara anului 2003 a revenit în comunitatea din Iaşi.
În ultima perioadă mai grea a vieţii sale a fost îngrijit în comunitate de Fr. Thomas Voss, iar în luna aprilie a anului 2008 a fost primit în Căminul de bătrâni „Sfântul Iosif” al surorilor „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe” din Iaşi, unde a fost îngrijit în mod exemplar până în ultima clipă a vieţii sale.
În dimineaţa zilei de 14 aprilie, în a treia zi din Octava sfintelor Paşti, Fr. Damian a trecut la cele veşnice. A fost înmormântat vineri, 17 aprilie, în cimitirul Belu catolic din Bucureşti.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!