1.1.Titlul proiectului: Mesajul meu: Antidrog
1.2.Locul de desfăşurare: Liceul Tehnologic „Sfântul Ioan de La Salle” - Pildeşti
Coordonotarii proiectului: diriginţii claselor
1.3. Scopul proiectului
Scopul proiectului este prevenirea şi reducerea consumului de substanţe psihoactive printre elevii de liceu; informarea cu privire la educaţia pentru sănătate, mediu şi comunicare.
1.4. Obiective
Proiectul nostru urmăreşte realizarea următoarelor obiective:
- identificarea şi conştientizarea riscurilor pe care le presupune consumul de substanţe psihoactive;
- dezvoltarea sentimentului de responsabilitate şi alegerea unui stil de viaţă sănătos;
- crearea unor materiale informative (pliante şi postere) de către echipa proiectului;
- organizarea unor activităţi extraşcolare (concursuri, spectacole), care să promoveze un mesaj antidrog;
- aplicarea unui chestionar pentru a verifică impactul pe care l-a avut acţiunea noastră.
1.5.Justificare
1.5.1.Argumentarea necesităţii proiectului propus
Uriaşele schimbări sociale produse în Europa la sfârşitul anilor ’90 din secolul trecut au generat provocări uriaşe pentru noile democraţii. Una dintre aceste provocări o reprezintă consumul şi traficul ilicit de droguri.
Răspândirea fenomenului drogurilor la nivel naţional, diversificarea locurilor de consum, crsterea numărului de consumatori de stupefiante, dar şi al consumatorilor de alcool şi tutun în rândul tinerei generaţii constituie probleme grave ale societăţii româneşti.
Caracteristicile consumului şi abuzului de droguri în România sunt următoarele:
- răspândirea fenomenului pe întreg teritoriul ţării, în paralel cu extinderea reţelelor de trafic la nivel naţional şi internaţional;
- extinderea utilizării medicamentelor cu conţinut psihotrop fără prescripţie medicală, uneori în amestec cu alcool;
- creşterea numărului deţinătorilor şi consumatorilor de droguri precum heroină, canabisul, cocaine;
- creşterea numărului consumatorilor de alcool şi tutun la personae cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani;
- creşterea consumului de substanţe psihoactive în rândul elevilor;
- răspândirea consumului de droguri în baruri şi discoteci.
1.5.2.Relevanta proiectului
Populaţia vulnerabilă la consumul de droguri este cea formată din adolescenţi şi tineri care sunt mai deschişi la nou, mai predispuşi la experienţe noi, mai permeabili în adoptarea anumitor comportamente de risc.
Reducerea cererii de droguri prin educaţie, dezvoltare socială şi economică da rezultate, pe termen lung. Pentru a încerca stoparea, răspândirea drogurilor este necesar în primul rând să se cunoască foarte bine fenomenul, pentru a-i putea informa şi educa pe adolescenţi şi tineri în scopul prevenirii consumului de droguri.
Educaţia pentru sănătate îşi propune să dezvolte la elevi obiceiuri sănătoase, pe care ei să le aprecieze şi ulterior drept aspecte de baza ale calităţii vieţii, învăţându-i totodată să respingă modelele de comportament care nu conduc la starea de bine fizic şi spiritual corespunzătoare stării de sănătate.
Cu cât indivizii vor fi mai formaţi, cu atât ei vor avea mai multe posibilităţi de a face faţă situaţiilor complicate de viaţă cu care vor fi confruntaţi.
1.6. Prezentarea problemelor
1.6.1.Identificarea cauzelor care au dus la apariția problemei
Primul pas spre calea aşteptărilor înşelate şi a suferinţei este făcut de regulă de tineri sau de persoane cu un discernământ limitat. Pentru mulţi impulsul primar îl constituie dorinţa de afirmare a propriei identităţi prin opoziţie cu ceilalţi, dorinţa de a fi altfel, teribilismul. Consumul de droguri ajunge să fie asimilat cu o eventuală punte de legătură dintre individul mărunt şi complexat şi lumea celor puternici, frumoşi, talentaţi.
Caracterele slabe vor caută să evadeze din micul lor univers spre o lume unde grijile şi problemele sunt date uitării.
Convingerile, sentimentele, comportamentele individului faţă de droguri pot fi influenţate în sens pozitiv.
Capacitatea redusă de autocontrol facilitează dorinţa de a caută şi experimenta noi senzaţii, inclusiv consumul de droguri.
Indivizii care nu au abilitatea de a interaction ape plan social, de a-şi face prieteni, de a iniţia şi a duce până la capăt o conversaţie, de a face şi a acceptă compromisuri ajung mai uşor în afară grupurilor şi găsesc o cale pentru a se afirmă în faţă celorlalţi o reprezintă adoptarea unui comportament strident, în afară normelor.
Lipsa capacităţii de a solicită şi oferi sprijin, de a arată simpatie şi înţelegere dar şi aversiune şi convingere afectează interacţiunea cu mediul social, poate duce la izolare şi automarginalizare.
1.6.2. Efectele nerezolvarii problemei asupra grupului ţintă, asupra comunităţii, asupra societăţii
Consumul de droguri este văzut că o problema personală, morală şi socială. Prin multitudinea implicaţiilor sale, consumul de droguri nu este şi nu poate deveni o problema personală. Lungul şir de întâmplări nefaste , care nu sunt niciodată numai ale unui individ, arată că familia, şcoală, biserica, statul – toţi au obligaţia de a se implică în combatera a ceea ce poate deveni o tragedie a omenirii.
Consumul de droguri influenţează puternic starea de sănătate a unei comunităţi. Mai devreme sau mai târziu persoană consumatoare va trebui vindecată dacă nu de maladia consumului de droguri, prin cure de dezintoxicare, atunci de una sau mai multe dintre maladiile asociate acestuia (hepatitele de tip B şi C, dar şi SIDA). Iată cum o problema strict individuală – consumul – devine, prin efectele sale una generală, întreagă comunitate fiind obligată să suporte cheltuielile de vindecare.
Consumul de droguri duce la diminuarea fertilităţii, chiard aca unele dintre aceste substanţe sunt excitanti sexuali. Faptul că o persoană aflată sub influenţă drogurilor nu mai judecă clar o determina să se izoleze sau inconştient să le facă rău celorlalţi membri ai societăţii prin agresiuni, prin accidente de muncă ori de trafic. De asemenea legătură dintre consumul de droguri şi infracţionalitate este evidenţă, consecinţele creşterii numărului de crime, jafuri, tâlhării sunt suportate de întreg ansamblul social.
1.6.3.Teorii care explică problema socială identificată
Drogurile au efecte profunde asupra sistemului nervos central şi orice individ poate deveni dependent fizic sau psihologic de oricare dintre acestea. Faptul că aceste substanţe (atât drogurile legale şi ilegale) pot ajunge pe mâna elevilor de gimnaziu este îngrijorător nu numai pentru că există posibilitatea afectării sistemului nervos central, care este încă în procesul de dezvoltare, ci şi pentru că o implicare timpurie în consumul de droguri prevesteşte o folosire extensivă a drogurilor mai târziu.
Putem vorbi despre 'teoria trambulinei' (O’Donnell, Clayton – 1982), adică de la droguri legale (bere, vin, băuturi spirtoase) se ajunge la consumul de droguri ilegale (cel mai cunoscut fiind marijuana).
Oamenii încearcă drogurile dintr-o mulţime de motive, cum ar fi curiozitatea sau dorinţa de a trăi o nouă stare de conştiinţa, de a scapă de durerea fizică sau de necazuri, ori pentru a se elibera de plictiseală. Cu toate acestea, trăsătură distinctivă care anticipează consumul de droguri este conformitatea socială. Persoanele care se văd pe sine conform cu valorile tradiţionale ale societăţii sunt mai puţin apte pentru consumul de droguri. Nonconformistul poate fi atât un singuratic, cât şi un membru al unei subculturi care încurajează folosirea drogului (Marlatt, Baer, Donovan şi Kivlahan – 1988).
Un studiu asupra adolescenţilor a identificat mai multe trăsături legate de conformitatea socială, trăsături care prevestesc folosirea drogurilor. Elevii de 18-19 ani care au fost evaluaţi de colegii lor de la şcoală că impulsivi, nepoliticoşi, lipsiţi de ambiţie şi neobişnuiţi cu muncă, sunt mai atraşi de băutură, fumat şi droguri. Ei sunt, de asemenea predispuşi să devină consumatori înrăiţi în viitorul apropiat (Smith – 1986).
1.6.4.Posibile soluţii pentru rezolvarea problemei
- reducerea consumului de alcool şi tutun în rândul populaţiei;
- aducerea la un nivel cât mai scăzut al consumului ilicit de droguri prin consolidarea măsurilor de prevenire;
- conştientizarea şi implicarea întregii populaţii, în special a copiilor şi tinerilor în programme de prevenire a consumului de droguri, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii factorilor de risc;
- diminuarea accesibilităţii şi disponibilităţii drogurilor;
- informarea populaţiei despre riscurile şi daunele asociate consumului de droguri;
- atragerea şi implicarea autorităţilor locale în activităţi de prevenire şi combatere a consumului ilicit de droguri.
1.6.5 Argumente pentru necesitatea intervenţiei
Întrucât este mai uşor să previi decât să vindeci şi întrucât consumul de droguri, inclusiv al celor aşa-zise legale (alcoolul şi tutunul) conduce la creşterea sentimentului de insecuritate, creşterea morbidităţii şi a mortalităţii este necesară implicarea în coordonarea luptei mpotriva drogurilor a tuturor instituţiilor, asociaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale.
1.6.6.Tipuri de intervenţie recomandată pentru rezolvarea problemei
- a) Combaterea consumului de droguri
Drogurile nu sunt o necesitate a existenţei, nu sunt un factor de progres nu sunt un element care să facă mai uşoară sau mai frumoasă viaţă oamenilor. Fără ele se poate trăi.
Combaterea poate fi realizată prin formularea unor măsuri care să conducă la de reducerea ofertei şi a cererii consumului şi traficului illicit de droguri.
Măsuri pentru reducerea ofertei :
- identificarea şi anihilarea reţelelor de trafic ce activează în judeţ;
- documentarea activităţii infracţionale, a grupurilor de traficanţi, a legăturilor şi rutelor utilizate de aceştia, precum şi a metodelor şi mijloacelor folosite.
Măsuri pentru reducerea cererii:
- dezvoltarea în rândul adolescenţilor a unei atitudini favorabile faţă de stilul de viaţă sănătos, fără alcool, tutun şi droguri;
- sensibilizarea şi educarea populaţiei şcolare pentru a evita consumul experimental de droguri;
- derularea unor proiecte de interes local în parteneriat public – privat pentru protecţia antidrog.
- b) Prevenirea consumului de droguri
- Prevenirea în şcoală
Educaţia pentru sănătate îşi propune să dezvolte la elevi obiceiuri sănătoase, pe care ei să le aprecieze şi ulterior drept aspecte de baza ale calităţii vieţii, învăţându-i totodată să respingă modelele de comportament care nu conduc la starea de bine fizic şi spiritual.
- Prevenirea în familie
Familia reprezintă cadrul esenţial al procesului de socializare a copilului. În cadrul familiei, copilul achiziţionează nu doar limba, atitudini, valori sociale, ci şi obiceiurile societăţii în care trăieşte. Părinţii marchează regulile de baza pentru socializarea copilului, care trage concluzii cu privire la natură lumii şi a oamenilor plecând de la ceea ce observă şi experimentează.
1.7. Populaţia şi grupurile ţintă
1.7.1. Întocmirea unei liste a grupurilor ţintă şi anticiparea numărului de beneficiari direcţi şi indirecţi
Grupul ţintă îl reprezintă tinerii între 14 şi 19 ani (clasele a IX–a – a XII-a), toți elevi din Liceul Tehnologic “Sfântul Ioan de La Salle”- 112 elevi
Beneficiarii direcţi sunt aşadar elevii acestui liceu, care au vârstă cuprinsă între 14 şi 19 ani.
Beneficiarii indirecţi sunt prietenii şi rudele acestor elevi.
Având în vedere că tinerii din această categorie de vârstă (14-19 ani) sunt mai curioşi, mai influenţabili, ei pot să cadă cu mai mare uşurinţă în capcană drogurilor.
Noi încercăm prin intermediul acestui proiect să venim cu iniţiative care au drept scop creşterea calităţii vieţii şi integrarea armonioasă a acestor elevi în familie şi societate.
Nu urmărim să alegem doar elevii consumatori sau pe cei neconsumatori. Pur şi simplu nu ţinem cont de această variabilă.
1.7.4. Importanţa proiectului pentru grupul ţintă
Învăţarea prin practică are mare success în special când tinerii sunt stimulaţi. Rezultatele discuţiilor şi activităţilor cu tinerii vor sprijini promovarea unui comportament sănătos şi prevenirea problemelor cauzate de consumul de droguri.1.8.
Descrierea detaliată a activităţilor
- Informarea cu privire la riscurile pe care le implică consumul de substanţe psihoactive
Această activitate se realizează de către echipa antidrog compusă din elevi voluntari în liceu, din rândul elevilor de clasa a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a.
Fiecare elevi voluntar ia cuvântul, se prezintă le explică elevilor convingerile, atitudinile personale referitor la consumul de droguri. Discuţiile sunt interactive, elevii pun întrebări cu uşurinţă colegilor voluntari.
Informarea serveşte obiectivelor 1 şi 2.
B.Pliantul şi afişul
Pliantul şi afişul au fost relizate pentru a servi obiectivului numărul 3. La realizarea pliantului şi a afişului au participat cei 8 voluntari ai echipei ridică-te şi lupta împreună cu coordonatorul proiectului.
Pliantul cuprinde informaţii despre principalele categorii de droguri, ştiaţi că … şi recomandări pentru viaţă.
Afişul cuprinde informaţii cu privire la activităţile care au loc în cadrul proiectului şi perioada de desfăşurare.