Luni, 8 septembrie, liceul nostru a prins din nou viață: emoții, zâmbete și revederi au marcat începutul unui nou capitol. Anul școlar 2025–2026 a debutat cu o atmosferă de sărbătoare și recunoștință, începând cu participarea elevilor și profesorilor la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica parohială din Pildești. Liturghia a fost celebrată de părintele paroh Pius Petru Iancu, care a rostit și cuvântul de învățătură, alături de părintele vicar Marius Petrișor Gherghel, cel care a prezidat celebrarea. După Liturghie, ne-am reunit în sala de sport, unde doamna director Cristina Istoc a adresat un mesaj de bun venit tuturor celor prezenți. Ne-am bucurat de prezența domnului primar Adrian Ciobanu, a părintelui paroh Pius Petru Iancu și a reprezentanților Postului de Poliție Cordun, care au transmis gânduri de susținere și de încurajare. Un moment special a fost prezentarea mottoului anului școlar: „De la angajament la angajament” de către dl profesor Dorcu Florin. Acest mesaj ne provoacă să ne implicăm cu seriozitate și perseverență în tot ceea ce facem, de la învățătură la relațiile interumane. După activitățile din sala de sport, elevii au urcat în sălile de clasă împreună cu diriginții, unde au primit manualele și alte informații necesare pentru un start organizat și eficient. Tuturor vă dorim un an școlar cât mai rodnic!

 

_DSC1809.jpg _DSC1811.jpg _DSC1812.jpg

_DSC1814.jpg _DSC1817.jpg _DSC1834.jpg

_DSC1847.jpg _DSC1856.jpg _DSC1858.jpg

_DSC1862.jpg _DSC1866.jpg _DSC1875.jpg

_DSC1881.jpg _DSC1884.jpg _DSC1885.jpg

_DSC1887.jpg _DSC1891.jpg