Sâmbătă, 6 decembrie, în sărbătoarea Sfântului Nicolae și conform calendarului școlar, a avut loc prima zi de formare pentru profesori din acest an școlar. Evenimentul a reprezentat un moment de reflecție, comuniune și creștere în spiritul valorilor lasalliene. În centrul activităților s-a aflat a 11-a Reflecție Lasalliană: „ADN Lasallian – Totul este conectat, Comunitatea creației și a fraternității universale”. Profesorii au avut ocazia, în prealabil, să citească și să mediteze asupra mesajului documentului, iar în cadrul întâlnirii au împărtășit gândurile și reflecțiile personale. Ziua de formare a inclus și prezentarea a două ordine de ministru cu privire la modificările ce vor fi realizate la nivelul liceelor tehnologice în următorii ani. Conform noilor reglementări, începând cu anul școlar 2029-2030, toate liceele tehnologice vor trece de la forma clasică la liceu tehnologic dual, un pas important în adaptarea educației la cerințele societății și ale pieței muncii.
Întâlnirea din 6 decembrie a fost o zi de consolidare a relațiilor dintre profesorii liceului și de întărire a valorilor lasalliene. Prin reflecție comună și deschidere către schimbările viitoare, cadrele didactice au trăit spiritul de fraternitate și responsabilitate care definește misiunea educațională lasalliană. Această zi de formare nu ar fi fost posibilă fără pregătirea atentă și dedicarea echipei de pastorală a școlii alcătuită din dna Alina Enea Blaj Simona, dl Dorcu Florin și fr. Ciobanu Daniel, cărora le mulțumim pentru implicare.